Frunză legănată-n vie,
Toată lumea-mi zice mie
Că port vina-n fel și chip
Că noi doi ne-am despărțit,
Neică, neică, neic-al meu,
Nu-s de vină numai eu.
De vină-i dragostea mare
Că m-a prins fără-ntrebare,
Întrebare de-ar fi pus
Ar fi fost fără răspuns,
Neicuță, mânia ta
Nu știe ce-i dragostea.
Dragostea fără noroc
Și-a bătut de mine joc
Că mi-a furat inima
Să umblu tot după ea
Și pe lună, și pe stele
De focul inimii mele,
Să umblu din loc în loc
Tot pe apă și pe foc,
Și pe vânturi și pe ploi
Să-mi iau inima-napoi.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentele unei persoane care este acuzată pentru o despărțire. Ea susține că dragostea însăși este de vină și că acum își caută inima pierdută, fiind dispusă să treacă prin orice pentru a o recupera.