Oltule cu apă iute,
Ce cobori din vârf de munte,
Tu aduci pe valul tău
Dor de la neicuț-al meu.
Frunzuliță de cicoare,
Bate vântul de la vale,
Pe marginea Oltului
Bate frunza dorului,
Bate frunza dorului
Din vârful Parângului.
Oltule, seacă-ți izvorul
Tu m-ai prăpădit cu dorul,
Că dorul pe unde zboară
Face-n inimă vioară,
Cântă rar, dar ce-a cântat
Nu se uită niciodat’.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei persoane față de persoana iubită, dor adus de apele Oltului și amplificat de natura înconjurătoare. Râul Olt este personificat și acuzat că a adus acest dor, care s-a transformat într-o vioară în inimă, cântând o melodie tristă, dar de neuitat.