Frunzuliță, trei sulfine,
Măi neicuță Constantine,
Cine-a zis că nu faci bine
Fiindcă mă iubești bine?
Poate altă mândruliță
Moare dup-a ta guriță
Și în calea ta se ține,
Măi neicuță Constantine.
Inima mi-e zăvorâtă,
Șade tristă și tăcută,
Tac și plopii fără tine,
Măi neicuță Constantine,
De trei zile nici izvorul
Nu mai cântă, puișorul,
Că-mi știe oful din mine
Măi neicuță Constantine.
Mândrulițo, draga mea,
Este numai vina ta
Numai pentru-a ta guriță
Luai drumul, neiculiță,
Prin codrii Muscelului,
Vâlcei și Argeșului
Ca să vin cu flori la tine,
Mândra neichii Constantine,
Prin codrii Muscelului,
Vâlcei și Argeșului
Ca să viu cu floricele
Și să umbli-n păr cu ele.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința și dragostea profundă a unei fete pentru Constantine. Ea descrie starea ei de tristețe și dor, accentuată de absența lui, și amintește de promisiunea lui de a veni cu flori.