Dimineața mă sculai,
Drumu-n codru apucai,
În codru pe-o cărăruie,
Nimenea să nu mă știe,
Numai cucul frățior
Și privighetoarea-n zbor,
Că și cucu-i tot ca mine
Singur și n-are pe nimeni.
Când vine primăvara
Cucu-ncepe a cânta,
Dar eu n-am la cin’ să cânt
Că-s singură pe pământ,
Fără frați, fără surori,
Fără niciun ajutor,
Singurică prin străini
Ca floarea prin mărăcini.
Că neicuța m-a lăsat,
M-a lăsat și a plecat,
Dar eu nu vreau ca să cred,
Ziua, noaptea mi-l aștept,
Întreb lumea bună, rea
De l-a văzut undeva,
Tot cu ochii lăcrimând,
După neica suspinând.
Umblu și mă pribegesc,
Liniștea eu nu-mi găsesc,
Umblu singură prin lume
Și n-am dorul cui mi-l spune,
Nici pădurea, nici izvorul
Nu poate să-mi stingă dorul.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente profunde de dor și singurătate. Protagonista se simte abandonată și își caută alinarea în natură, dar nici aceasta nu-i poate stinge dorul.