Culorile primăverii, poți să înnebunești din cauza tihnei lor dacă aș putea uita
Unul se poate supăra uitându-se la frumusețea decăderii cu ambii ochi. Unul poate râde gândind că e doar singurătate.
Culorile primăverii au înviat a treia oară păstrându-mi respirația înceată, înot în noroi.
Nu e convenabil să ai iluzia că mă voi îneca frământându-mă.
mai bine decât mâna mea dominantă suprimând realitatea
mai bine n-aș da drumul rănii
Îngroapă numele tău.
Rădăcini putrezite se leagănă deasupra apei. Trăsuri se întorc ca și cum ar fi deformate
Ascult cu atenție scârțâitul. Chiar pot să înnebunesc de tot?
Totul e un ocean puțin adânc al cuvintelor interzise, e atât de murdar dacă îl confunzi ca fiind curat.
Rămas bun. Voi cădea într-un întuneric fără reguli.
Rămas bun. Se încheie așa.
Lacrimi, ploaia tânguirii. Mereu când înfrunt neantul ele se revarsă
cuvintele rostite se estompează
Lacrimi, cândva se vor usca. Voi fi ucis de liniște
la sfârșitul mersului prin umbre voi înnebuni.
Rădăcini putrezite se leagănă deasupra apei. Trăsuri se întorc ca și cum ar fi deformate
Am observat aruncându-mi trupul spre scârțâit. Am observat ceva similar cu aia.
Lacrimi, ploaia tânguirii. Mereu când înfrunt neantul ele se revarsă
cuvintele rostite se estompează
Lacrimi, se împrăștie în singurătate când locuiești în liniște
gravate în faptul că nu voi mai putea să mai zâmbesc iar.
Sunt eu care te-am iubit. Sunt eu care te-am privit
Sunt eu care te-am dorit. Sunt eu care te-am pierdut
Ești tu care m-ai iubit. Ești tu care mă privești
Ești tu care m-ai distrus. Ești tu care m-ai smuls
Ești tu care m-ai omorât
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea pierderii și a amintirilor, cu un sentiment profund de melancolie și resemnare în fața morții și a singurătății. Naratorul reflectă asupra relației pierdute și asupra impactului devastator pe care aceasta l-a avut asupra sa.