’89.
În România a curs mult sânge
Și atâta lume încă-i plânge
Pe toți acei ce au căzut.
Peste trupurile celor căzuți
Peste sute de mii de eroi necunoscuți
S-a cățărat noua nomenclatură.
Aceiași ștabi se lăfăie în vile
Și la conducere avem
Îmbătrâniți cu creiere senile
Avem din nou în frunte
O clipă de tovărășie
Ce încearcă să ne îngenuncheze iarăși.
Și stau și mă întreb
Până când și cât vom mai putea suporta.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra sacrificiilor făcute în timpul Revoluției din 1989 și dezamăgirea față de faptul că noua conducere nu a adus schimbările așteptate. Exprimă frustrarea și întrebarea retorică despre cât timp vor mai suporta oamenii această situație.