Am crezut că e de ajuns să fiu
Și că e de ajuns
Că e târziu
Că va fi încă o poveste
De o noapte și poate o zi
În care ai ști dinainte
Tot ce va fi
Dar ea, avea.
O tăcere în ochi, avea
2 lacrimi în glas
Și câte o tristețe în fiecare gest,
În fiecare pas.
Am crezut că e de ajuns să spun
Și că e de ajuns să cred că sunt un om bun
Dar de la oameni buni aflase
Ce-i rău în toată viața ei
Și știa dinainte
Tot ce vrei
Dar ea, avea.
O tăcere în ochi, avea
2 lacrimi în glas
Și câte o tristețe în fiecare gest
În fiecare pas, avea.
Nu mai e pentru nimeni un loc
În lumea ei
În lumea ei înecată
În lacrimile a 1000 de femei.
Avea o tăcere în ochi, avea
Avea 2 lacrimi în glas
Și câte o tristețe
În fiecare gest
În fiecare pas.
Avea, o tăcere în ochi, avea
2 lacrimi în glas
Și câte o tristețe în fiecare gest
În fiecare pas.
Și totuși mai speră
Ca cineva să o poată iubi
Mai mult de-o noapte și-o zi
Sensul versurilor
Piesa descrie o femeie marcată de experiențe negative, care se reflectă în tăcerea din ochii ei, în lacrimile din glas și în tristețea din fiecare gest. În ciuda durerii, există o licărire de speranță că cineva o va putea iubi cu adevărat.