Am crezut că e de ajuns să fiu
Și că e de-ajuns, că e târziu
Va fi încă o poveste
Ca o noapte și poate o zi
În care știi înainte, tot ce va fi..
O tăcere în ochi avea,
Două lacrimi în glas,
Și câte o tristețe în fiecare ceas,
În fiecare pas.
Am crezut că e de-ajuns să spun
Și e de-ajuns.. cred că sunt un om bun
Dar de la oameni buni aflase ce-i rău
În viața ei și știa de tine
Tot ce vrei..
O tăcere în ochi avea,
Două lacrimi în glas,
Și câte o tristețe în fiecare ceas,
În fiecare pas.
Ca acum,
Nu mai e pentru nimeni
În lumea ei, în lumea ei e plecată
În lacrimile a o mie de femei.
O tăcere în ochi avea,
Două lacrimi în glas,
Și câte o tristețe în fiecare gest
În fiecare pas.
O tăcere în ochi avea,
Două lacrimi în glas,
Și câte o tristețe în fiecare gest,
În fiecare pas.
Dar încă mai speră, ca cineva
S-o poată iubi,
Mai mult de-o noapte și-o zi.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de tristețe profundă și deziluzie, exprimată prin metaforele tăcerii din ochi și a lacrimilor în glas. În ciuda durerii, există o licărire de speranță că cineva o va putea iubi cu adevărat.