I
E-atât de firesc să vezi oameni răniți la televizor,
Să-i vezi zăcând firesc într-o baltă de sânge,
E-atât de firesc să vezi salvări alergând pe străzi înguste
Și ochii unei femei, o femeie, care, firesc, plânge.
Refren
Și nu mai simți nimic, nu mai simți, nu simți nimic,
Nu mai simți nimic, nu, nu, nu simți, nu simți nimic.
II
E-atât de firesc să vezi trenuri distruse la televizor,
Să afli câți oameni au mai murit, firesc, fără nicio vină,
E-atât de firesc să mai pună câteva bombe pe zi
Și-o mamă, copilul mort, firesc, pe brațe să și-l țină.
Refren
Și nu mai simți nimic, nu mai simți, nu simți nimic,
Nu mai simți nimic, nu, nu, nu simți, nu simți nimic.
III
E-atât de firesc ca soldatul unei țări mici,
Să se ducă să moară în războaie care firesc nu-s ale sale,
Părinții lui vor primi, în mod firesc, compensații bănești
Și niște senzaționale aranjamente florale.
Refren
Și nu mai simți nimic, nu mai simți, nu simți nimic,
Nu mai simți nimic, nu, nu, nu simți, nu simți nimic.
Sensul versurilor
Piesa descrie o lume în care violența și moartea au devenit atât de comune încât oamenii nu mai reacționează emoțional la ele. Refrenul subliniază această insensibilitate, sugerând o pierdere a empatiei și a umanității.