Când zic două sute de mii
Voi vă gândiţi la un tun
Pe care l-aţi dat sau urmează să-l daţi.
Eu mă gândesc la două sute de mii de copii
Care se culcă-n fiecare seară nemâncaţi
Şi-a doua zi se duc la şcoală,
Asta dacă se duc,
Pentru că mulţi muncesc pentru mâncare sau câţiva bani.
Şi d-aia-mbătrânesc înainte de vreme,
Şi d-aia au riduri, d-aia au riduri,
Riduri la paişpe ani..
Refren:
Bă, nenorociţilor,
Nu vă doresc să vă crape nici capu’ nici inima-n trei!
Bă, nenorociţilor,
Nu vă doresc să muriţi!
Vă doresc să trăiţi!
Vă doresc să trăiţi ca ei!.
Când zic zece mii
Voi vă gândiţi la o şpagă mică.
Absolut firesc, normal.
Eu mă gândesc la zece mii de copii născuţi prematur
Care mor anual.
Şi mii de femei nu sunt mame,
Şi mii de bărbaţi nu sunt taţi,
Şi vieţile lor sunt cărţi cu albe file,
Din ziua-n care-au privit neputincioşi
Cum copilul lor, copilul lor,
A murit cu zile.
Refren:
Bă, nenorociţilor,
Nu vă doresc să vă crape nici capu’ nici inima-n trei!
Bă, nenorociţilor,
Nu vă doresc să muriţi, nu!
Vă doresc să trăiţi!
Vă doresc să trăiţi ca ei!
Ca ei!.
Când zic trei euro
Voi nu-nţelegeţi ce zic,
Şi d-aia nu vă gândiţi la nimic.
Eu mă gândesc la un milion şi vreo cinci sute de mii
Care trăiesc cu trei euro pe zi,
Şi la sute de mii de bătrâni uitaţi
Care nu se gândesc niciodată la nicun „mâine”,
Pentru că-n fiecare „azi” au de luat o decizie vitală,
Să-şi ia medicamente, să-şi ia medicamente,
Medicamente sau pâine.
Refren:
Bă, nenorociţilor,
Nu vă doresc să vă crape nici capu’ nici inima-n trei!
Bă, nenorociţilor,
Nu vă doresc să muriţi!
Vă doresc să trăiţi!
Vă doresc să trăiţi ca ei!
Sensul versurilor
Piesa critică inegalitățile sociale și sărăcia din România, concentrându-se pe impactul acestora asupra copiilor și bătrânilor. Artistul își exprimă indignarea față de cei care ignoră aceste probleme și își dorește ca aceștia să experimenteze viața grea a celor defavorizați.