Sylvaticstone – Tu și Muzica

Știi cât îți spuneam că, „Nu știu cine sunt”
M-am regăsit în ochii în care m-am pierdut
Știi cât îți spuneam, că nu știu unde ajung
Am ajuns unde am vrut, ca să-ți alin sufletul
După atâta plâns, e timpul meu să râd
Îmi aduci fericire când îmi arăți zâmbetul
„Zâmbește mai des”, mai știi, era ce îmi doream
Și am ajuns cu tine unde nici nu visam
Ziceam că lupt să schimb, tot ce am greșit
Tot ce-am făcut prost… cât timp mi-ai lipsit…
Am realizat în timp, cât pot să te simt…
Și că fără tine eu voi fi doar, „Un nimic”…
Știi că lacrima curge în absența ta…
Fiindcă fără tine deveneam altcineva…
Realitate din vis, tu ai fost realitatea
Ai ajuns din ce-ai fost tot ce îmi doream!
Iubirea e piesa ce se aude pe fundal
„Vocea Sufletului” ce-o simți pe instrumental
Face parte din tine, ascultă, nu minte
Poate schimba starea, ce simți tu și ea simte
Multe sentimente, inimi cu diferite bătăi
Piese în limbi diferite ce transmit aceleași stări
Nu vorbim aceeași limbă dar avem ceva de spus
Luptăm să avem ce vrem și tot ce ne-am propus
Tot ce pot să am, pe tine și muzica
Ea e ritmul și tu ești versul ce îl scriam…
Știu e adevărat și pare amuzant…
Că am scris poezii să arăt cine eram.
Copil frumos, mi-e dor să te văd râzând
Oricât ar fi de greu tu nu-ți pierde zâmbetul
Vezi că eu te cred… tu vezi pe cine crezi…
Ai tot, „Ce iubesc”, tu ai grijă să nu pierzi!

Sensul versurilor

Piesa exprimă regăsirea de sine prin iubire și muzică. Muzica devine un limbaj universal al sentimentelor, iar persoana iubită este sursa de inspirație și fericire.

Lasă un comentariu