Dacă ai ști cât de frumoasă erai
Și cât de frumoasă era Timișoara pe atunci
Parcă am fi rămas singuri acasă în rai
Și nu se inventaseră cele zece porunci.
Ref:
Ce tânăr, ce mișto și fără de griji
Era pe atunci Dumnezeu
Nici măcar eu nu bănuiam că o să ajungi
Cel mai iubit dușman al meu.
Pe vremea aia Bega ni se părea albastră
Și ciorile albe ca niște pescăruși
Și ne durea în cot că viața noastră
Era hotărâtă de americani și ruși.
Ref:
Ce tânăr, ce mișto și fără de griji
Era pe atunci Dumnezeu
Nici măcar eu nu bănuiam că o să ajungi
Cel mai iubit dușman al meu.
N-aveam nevoie de nimic altceva
Ne acopeream noaptea cu al nouălea cer
De câte ori făcea dragoste altundeva
Ne simțeam vinovați de adulter.
Ref:
Ce tânăr, ce mișto și fără de griji
Era pe atunci Dumnezeu
Nici măcar eu nu bănuiam că o să ajungi
Cel mai iubit dușman al meu.
Dacă ai ști cât de frumoasă erai
Și cât de frumoasă era Timișoara pe atunci
Parcă am fi rămas singuri acasă în rai
Și nu se inventaseră cele zece porunci.
Ref:
Ce tânăr, ce mișto și fără de griji
Era pe atunci Dumnezeu
Nici măcar eu nu bănuiam că o să ajungi
Cel mai iubit dușman al meu
Sensul versurilor
Piesa evocă nostalgia unei iubiri din tinerețe, plasată într-un context temporal idilic, dar care s-a transformat într-o relație complexă, marcată de sentimente contradictorii. Naratorul reflectă asupra inocenței pierdute și a transformării persoanei iubite într-un 'dușman' paradoxal.