În anii de-au să vină, tu să mă uiți…
Să nu-ți aduci aminte că și noaptea suspină,
Căci nu ai tu vreo vină căci nimeni nu a fost
Părtaș la acea lume în care am fost doar doi.
Eu stau și cuget, încerc să te găsesc,
Ești tu cea care noaptea în vis eu te zăresc?
Ești oare o nălucă, ești oare doar un vis
Și-atunci privirea oare de unde-o recunosc?.
Oare să fie mintea, sau poate sufletul
Să-mi joace oare feste, să-mi pună la ‘ncercare?
Al meu gând, al meu fior
Nu, nu cred astfel.
Căci buzele-mi mai poartă, și-acum al tău sărut
Căci mâinile-mi arată, pe lut, al tău trup
Căci ochii de-i închid, te văd și te descriu
Un singur lucru e tot ce eu nu pot să știu.
Cuvinetele și gândul în taină să le ascult
Al tău parfum din nou să îl mai simt
Să-mi spui cu ‘adevărat
De-ai fost tu oare, doar pedeapsa mea?
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și dorința după o iubire pierdută. Naratorul se întreabă dacă persoana iubită a fost reală sau doar o pedeapsă, fiind bântuit de amintiri și senzații ale trecutului.