Nu uita de unde vii și unde te duci, să știi!
Fii pe fază!
Lăutar de București e o metaforă
Nu-s lăutar, sunt MC, am microfon,
Te duc departe, bă.
Ăsta-i mediul în care ne manifestăm.
Spune-le cluburi, spune-le beaturi, pe scenă cântăm.
(Semihoinară) În noi trebuie să avem credință
Spunem viața-n cel mai frumos mod cu putință
Nu facem altceva decât să ducem la cap planul
Dacă nu ne crezi verifică-ne elanul
Ai încredere în noi, bro, e binecuvântare
Fiindcă văd amintiri frumoase în sertare
Chiar acum când vorbim unul scrie pe hârtie.
Înc-o amintire la cutie.
Probabil te-ai întrebat cum e viața-n locul meu
Cum e aici, pe scenă, dacă e ușor sau greu
Ce vede oare când închide ochii
Și dă-n continuare la microfon, probabil că-i beton.
Și nu-ți imagina numai miere și câmpii verzi
Pe unele le câștigi, pe altele le pierzi.
Și vede flash-uri, mă.
Și e tripat, mă.
Și e departe, mă.
Acum fă-te că e frumos.
Te văd în dilemă.
Fiecare gest, pare, e parte dintr-o schemă
Sau e natural? Sau e foame-n milioane?
În câteva luni sunt gata să sar pe oameni, mă?
Depinde de MC, lumea te aclamă
Cu jocul ăsta vezi thriller, comedii și dramă
E un fel de teatru, ne punem măștile.
În culise repetăm să iasă bine piesele.
Implicat în rol devin spectator
Mă observ atent prin ochii altui privitor.
Așa îmi place mie, așa mă identific
Sunt ceea ce interpretez și totul e magnific.
Noi trăim un act, cântăm pe-aceeași scenă
Facem loc sub reflectoare pentru altă genă.
Dincolo de cortină, îi regăsești
Oamenii care te plac pentru ceea ce ești.
Am muncit pentru alții în această-mpărăție
Dă-mi un rol de servitor să-l joc cu măiestrie
E un teatru gratuit, în final plătit
Acum muncesc pentru mine să mă bucur la sfârșit.
În fiecare dintre noi se află o scânteie
Și când aflăm de ea o folosim ca pe o cheie
Deschidem ușile, deschidem suflete
Comorile si mințile captive-n lacăte.
Eu îmi iubesc graiul, îmi iubesc poporul
Las prin mine să reprezinte microfonul
MC e omul care totul ce i-a dat Domnul în rime transformă.
Ascultă, soră. Ascultă, frățică.
Nu știu ce-i acum la modă în muzică.
Eu știu, însă, că fac ceea ce fac
Botezat de cineva hip-hop underground
Adevărat, secundele fug.
Dar precum Bean mă simt mereu la început.
Stând pe-o undă comună cu băieții
Pentru unii dând ceva ieșit din comun.
Ieșit din (sugrum Carpații) precum Metadon și alții
Îți distrug acele rădăcini
Care te țin luptând să fii auzit ca Charlie Chaplin.
Eu știu. Nu-i totul așa cum pare
Fiecare are o (?) personală
Oricum, sunt în stare să fac multe
Cum zic bătrânii: „Doamne-ajută! Amin.”
Sensul versurilor
Piesa explorează viața unui artist MC, reflectând asupra rolului său, a relației cu publicul și a luptei pentru autenticitate. Artistul își descrie experiența ca pe un act teatral, unde interpretează diverse roluri, dar își caută și adevărata identitate dincolo de scenă.