Diavol: Dacă mă ajuți, îți dau de toate!
Ești sărac, cine-i de vină?
O să poți ce nu se poate!
De ce scrii, cine te alină?
Te scap de singurătate,
Tu de ce crezi în lumină?
Eu te îndepărtez de moarte!
Numai hai și mi te închină!
Calc în bezna nopții sumbre,
Simt răul, văd rele umbre,
Care vor doar să mă strâmbe,
Sunt prea drept și nu mă cumperi.
Cu bani, nici cu aur-arginți
Sau diamantul strălucind,
Ca stelele ce nu le numeri,
Când doar taci și dai din umeri.
Îmi ceri mie, un om pașnic, să răspund
La întrebarea ta, spunându-mi:
Că și tu crezi în iubire.
De ce? și de ce sunt?
De ce scriu? și de ce cânt?
Le fac pentru că le simt.
Cum de ce cred în bine?
Tu ești iadul, eu sunt jihadul,
Mereu în lupta cu cine?
Mereu în lupta cu mine,
Mereu în lupta cu nimeni,
Vorbesc de lupta cu sine.
Mai bine mă dau la rechini,
Decât să cred în tine!
Diavol: Nu pot să înțeleg ce vrei…
De ce să ajuți oameni răi?
Care se bat, gonesc, urăsc…
Și se mănâncă între ei?
O rază de lumină e fir alb în întuneric,
E soare din lună plină și din iarna, toiul verii,
Tre’ să le merit,
Dar stai că nu văd de mizerii
Aruncate pe retină, ca lumea să le rețină.
Cum de ce vreau să-i ajut când nu i-am cunoscut?
Cum să judec ce-au făcut?
Eu am credință și atât.
Eu le-arat dragostea pură,
Tu prefaci dragostea nulă,
Tu ești darnicul ce fură,
Mințind tot ce arunci pe gură.
Mă rog pentru toți ai nimănui
Seară de seară când mă închin.
Nu cred nimic din ce spui,
Bucuria înseamnă chin,
Ești o cobră cu venin,
Decât să cred în tine… zi-ne!!?
Nu mai bine mă dau la rechini?
Sensul versurilor
Piesa prezintă un dialog conflictual între o persoană și diavol, explorând teme precum binele versus răul, credința și lupta interioară. Persoana refuză tentațiile diavolului și alege să creadă în bine și în ajutorarea celorlalți, chiar și a celor considerați răi.