Ca-nspre pești hipnotici, întind, prin apă,
În somn, o mână de fum spre tine
Când sângeră grădinile-n vis o pleoapă
Și când se furișează pomii toamna-nspre mine.
În grotele de aramă ale vântului
Întinzi, din sânge, arcul inimii spre ereți,
Deschide ferestrele de pâine ale pământului,
În lună hodorogeau dulăii, ca prin castele fără pereți.
Printre pașii de asasin ai nopții
Așteptarea este o floare de oțel
Dacă te sfâșii în perdele și dantela
Se așază ca o promoroacă pe tine.
Rimele dispar toate,
În rănile deschise zăngănesc țipetele de metal
Și o grindină lovește panoplia de sărutări
Cu care am vânat cândva
Bestia albă, ascunsă-n subțiori:
Ți-aduci aminte?
Era în noaptea de 3 februarie și viscolul
Ne-aștepta afară să ne sugrume.
Dar cineva a suflat în inimi ca-n jar
Și rimele toate s-au așezat pe mâinile tale, iar.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema amintirilor și a trecerii timpului, evocând sentimente de nostalgie și melancolie. Vorbește despre o iubire trecută, marcată de pierdere și transformare, folosind imagini poetice puternice.