Pecete e sărutul de sânge ars pe buze,
cu șoapte fugărite în noapte ca jivine,
în loc de nuferi marea se joacă cu meduze
și-atât spațiu rătăcit în timp se întinde pân’ la tine.
Drumul gâfâie în praf neștiind tu de unde vii,
în paiete iarba tresare aprinzându-și licurici,
numai pe unde-au mai trecut pașii tăi cei mici
din care a rămas doar ecoul cu rezonanțe arămii.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment profund de nostalgie și dorință după o iubire pierdută. Naratorul rememorează trecutul, simțind ecourile pașilor persoanei iubite și căutând-o în spațiul și timpul rătăcit.