Mi-e dor de tine, MAMA,
În negura vremii te-am pierdut,
Doar portretul tău în ramă
Îmi mai ține de urât.
Îți privesc chipul tăcut,
Și asta nu este de-ajuns,
Glasul dulce să-ți aud
Asta îmi doresc nespus.
Am atâtea a te-ntreba
Și nu le găsesc răspuns.
Spune tu, MĂICUȚA mea,
Cum este acolo sus.
Mama, anii au trecut,
Și eu am îmbătrânit,
Am și eu părul cărunt
De când tu m-ai părăsit.
Am făcut o nouă ramă
La portretul tău tăcut,
Dar mi-e dor de tine, MAMA,
Îmi lipsești atât de mult.
Veșnic amintirea-ți vie,
Și în suflet te-oi păstra,
Iar odihna vreau să-ți fie,
Veșnica MĂICUȚA mea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și durerea pierderii mamei. Vorbitorul își amintește de ea cu dragoste și își dorește să o mai audă și să-i pună întrebări, simțind lipsa ei profundă odată cu trecerea anilor.