Steleverzi – Peste Noapte

Să vă fac cunoștință. Ea este domnișoara din pieptul ăsta, e frumoasă, poartă mască, cască din plictis, copila.
Când îmi bate, în coaste, ca să iasă afară și d-aia îmi place să spun că-mi doar bate inima. Căci totul se întâmplă peste noapte.
Peste noapte, da! Peste noapte mi se-ntâmplă toate. Se face zi și râzi că se desparte și apa din pahar când ai gâtul prea uscat să bei, ce compromisuri eclipse dau soare-n ochii mei. Și câte vise prost scrise îmi sar din condei. Dar ce zi frumoasă e afară și ea îmi zice: „Plimbă-te pe străzi ca pe orice cicatrice!” De ce țin să ridice toate domnișoarele frici?
Sunt doar proaste, tu nu tre’ să le zici de ce și cum ești aici. Doar ia-le de mână, sunt doar iale să îți spună cine are nevoie de chei când ești sigur și desenezi uși pe alei. Cuști din cei ce-i iubești, muști din celeste cești, când cleștii ei de rac îmi mișcă iar balanțele. Ce alegi? Zdrențele sau hainele? Ăștia-mi sunt demonii în pace și pacoste, muze-n temelii cu ele-mi fac dragoste. Căci sub pielea asta ce-mi place s-o numesc casă, doar eu și cu ele știu ce dureri apasă. Mai bine lasă-mă! Sunt singur și îmi place. Dar nu-i așa ușor când ea tace și vrea să se joace. Și ne jucăm leapșa, eu nu vreau să m-atingă, nu vreau să fiu ce ieri simțeam că e o piedică.
Nu vreau iar pahare și gât uscat și vise și soare și străzi și lumea din țigări stinse. Eu nu vreau să pleci când răsare soare, să rămân iar eu și pernele, eu și damele mele din dormitoarele ce-mi zac sub piele, nu!
Nu vreau și știi ce? Mereu e cineva acolo să mă ridice, când cad iar în dragoste, când o caut prin casă cu picioare reci pe gresie. Nimic nu mă sperie! Căci știu că peste noapte, o să fiu iar o parte, din iubita mea.
Și mă cațăr și mă plimb și te caut, dar întârzii. Unde ești?
Și mă cațăr peste noapte,
Și mă plimb peste noapte,
Și te caut peste noapte,
Dar întârzii să apari!
Și zbor peste noapte,
Și adorm peste noapte,
Și cu tine peste noapte,
Să adorm pe aripi mari.