Steleverzi – Doi Ochi Noi

Și te vede frumoasă, deși tu nu îl vezi, sub ochi verzi, cum el fuge, iubind, de coasă. De moartea din greșeli, căzut într-o idilă de idei, ce zice: „Poate că ea nu este așa și tu sigur te înșeli!”. Și vrei să te ridice.
Și tot cuminte, cu tine mort în minte, disipat, ea respiră și simte, cu o fire de fier fierbinte..
El o privește, dar ea închide ochii, ascunde o frumusețe ce se pierde în dulapul ei din piept, printre rochii și fobii. Și se feresc ca niște copilași mici și rănile te dor, când ea gâdilă aerul cu un arătător și ce degete mici și ce frumoasă este ea, când zice: „Vino aici!”.
Și el tremură tot, doar este om și desenează cu privirea dezvelită trupul gol, un înger fără aripi, un chip mai palid, spălat de lacrimi și uscat de ger și buze ce îl cer, și devine astfel o plapumă, un cer ce nu cere furtună.
Și ea șoptește: „Sărută-mă te rog cu ultima minciună”. Îmi place să mă minți.
Și coapsele de piele și mătase se șerpuiesc pe un tot alb de bumbac, dar stai! Patul său numai e pat acum, e rai. Și moare liniștit, „tu nu asta vroiai?”. Și atinge și strică și sărută cu frică, și o schimbă și o strigă și o simte ca într-o oglindă. Și se ridică în dimineți de-o clipă și dragostea-i clipește.
Căci azi, este cea mai frumoasă fată din lume și-l iubește și o vede tânjind, dar nu o are, și este totuși fericit. Și ce frumos vorbește ea, când bea și-o ceașcă de cafea și când cerșește un sărut, deși totuși e târziu. Când te oprește din drum cerându-și scuze și te privește lăcrimând cu zâmbetul pe buze și rămâi mort, șoptindu-ți la ureche:
„Încă mai vreau să fiu a ta, încă mai pot, încă te vreau, încă te rog!
Nu mă lăsa așa..”.
Sunt o dragoste, o dragoste și o pacoste, o pacoste și nu mai pot să plâng
Deci zâmbesc că am doi ochi ce mă privesc, exact așa cum sunt.
Sunt un înger, un înger, un demon, un demon dar fără aripi, oricum mai stai
Căci nu zbor, cad ușor, că am doi ochi ce mor și nu-mi ajung în rai.