Yo n-am avut niciodată inimă
Și dacă am avut a fost a altcuiva
Împrumut mut bătăi și cuie ruginite
De la el cuie, mare,
De la ea cuie mici și tare
Suntem tot noi, tobe și mare talaz
Și vis, claxoane, drum deschis
Pian trist,
Câteva persoane și o clipă,
Strange tare, tinere, prosopul la oglindă,
O să crești mare,
O voce groasă, zici că vorbea Dumnezeu cu marea
Priviri, prespapier pe foile din capul meu, culoarea
Peste nori, cu-același pumn tare
Strângem și mâini și lumânări, aceeași lume care doare
Și-n fiecare zi zâmbesc spre tine, tinerețe,
Țin minte, cuminte cum fumai și-mi lăsai,
Cum ne-ntindeam după-aceeași sticlă
Cum ne schimbam cu lumea care schimbă,
Cum te uitai ușor în spate să nu pierzi acel ceva,
Și cum purtai mereu în față, altă față, până zâmbea..
Și am împărțit frățește Soarele și stropii de la ploi,
Că nu știam ce-i aia frică. Plângeau străzile sub noi,
Și-o să ne strângem la povesti și beri
Când ne-o veni și nouă timpul
Și o să zici că parcă a fost ieri
Că uneori e-atât de simplu
Am fost copii, am fost bărbați
Am fost aici, am fost plecați
Rămân doar zile din stradă
Am fost mai mulți,
Azi, parcă, mai puțini ca altădată
Am fost pumnul din piept care ne bate coastele
Că-n palma noastră de oameni nu existau zile proaste.
Citesc din scara blocului cu salcia și magia
În gând cu marea, noaptea
Ce glumă proastă-i moartea.
Și uneori începe lumea să se ducă la vale,
Și ne privim de la balcoane
Și ne facem cu mâna, etajul 6
Lacrimi în groapa gâtului.
Rupe-mi aripile și fa-le lor coroane de flori
Rupe din nori și fa viori,
Rupe din scări că
Nimeni nu mai vine înapoi
Suntem strigate și stări
Numere pare de flori,
Pământ și lemn
Copaci cu semn,
Drum știrb spre cer
Cerneală roșie și ger
Gesturi
Resturi de lume
Până uităm că azi facem bagajele.
Simple utilaje
Ce construiesc viața,
Calmantele și greața,
Marea și dimineața,
Casele în doi,
Trecutul și gropile eroilor care-au băut cu noi..
Citesc din scara blocului cu salcia și magia
În gând cu marea, noaptea
Ce glumă proastă-i moartea
[x6]
..
Citesc din scara blocului cu salcia și magia
În gând cu marea, noaptea
Ce glumă proastă-i moartea
[x4]
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului, a pierderilor și a inevitabilității morții, văzută ca o ironie amară. Naratorul rememorează trecutul, prietenii pierduți și transformările vieții, acceptând cu melancolie ciclul vieții.