Steleverzi – Aro

Suntem doar oameni, spunea,
Ne naștem, trăim, facem copii, creștem nepoți
Și-apoi murim.
Gonim spre cer cu amintiri pe post de roți
Zicea asta cu-aceiași ochi închiși și plini de griji,
Cu cearcăne-i ca simple sâmbete,
Retina strălucind, privind în gol,
Curbele de pe hol.
Eu niciodată n-am dormit într-adevăr,
Să simt că intru-n pernă și adorm,
Mereu mi-am ținut noaptea pentru mine,
Că mi se pare-o pierdere de timp să închizi ochii și să fii nimic.
Am timp să dorm o moarte-ntreagă
Și mai sorbea din ciocolata caldă,
Neliniștit într-un restaurant cu geamuri mari printre perdelele de
20 de ani, suflet cobai al unei lumi stricate,
Mai aprindea un pai și măsura femeile înalte,
De ce tot poartă tocuri și fustițe,
Cine mai crede-n recuzită, că unu iese altu intră,
Unu-o plătește altu țipă că mai vrea
Și ea stă închisă, cu cheia înghițită,
Zicând mai bagă-o fișă,
Fără frică moneda unor jocuri,
Păi cui îi pasă, mă, de tocuri?
Și se urca cu silă la volan
Și-njura mereu radiatoru’.
Am fost golan și azi golesc de goluri viitoru,
Cum se mai schimbă roata. De rezervă.
Cum se mai schimbă omu. Și regretă.
Băi. Ha.
Și trosneau cheile-n contactul de la Aro,
Genele, niște țărmuri maron.
Mâncau oceanele din ochii ce-i înecau amaru’
Aruncă zaru’. Zicea că totu’ merge ca la table,
Viața e dură, acasă doi copii și-o nevastă
Ce-și rupe de la gură și-njură
Că el e iar plecat și timpu’ trece,
Ce-i aia zâmbește, când foamea urlă până răgușește
Și peste tot e gălăgie, la o adică știe măcar ce strigă
Când noaptea se ridică ce-l strică,
Când lumea stă să-nchidă după ultimu’ client,
E ceasu’ 12 și-un sfert și tre’ să plece pe traseu,
A fost născut cu greu în sânge și gust amar de ateu,
Plânge cu ochii blânzi privind o linie discontinuă,
Așa e toată viața mea, șoptește,
Schimbă viteza și continuă.
E luna mai. E-oprit în mijlocul pustiului, regretului,
Priveste liniștit spre cerul mov, absent aprinde un snagov,
O pasăre mai hoată-agață ceru’n cui și se gândea la fata lui cum crește,
Cum toate păsările cresc, cum gustă crestele de fân
Și-nvață viața pe de rost ca un cuvânt,
Clipiște-ncet, trage-n piept, fumul se pierde în apus,
Priveste pasărea cum urcă și coboară ca un puls
Și se gândește că într-o zi fetița lui va fi o mamă
Și linia se va termina și păsările zboară, și noi zburăm la fel,
Când singur fără semn, când în tandem
Urcă-n mașină, viteza,
Primul oraș pe hartă e grăbit,
Intră taifun în primul birt
Și-ntreabă ospătarul:
Vreau să-mi fac un tatuaj,
Tu știi pe careva, vre-un băiețaș?
Și-a ajuns acasă întreg, parcă alt om,
Cu vânt în ochi și-o pasăre pe piept.
Nu-i așa cool?
Auzi, când mă fac mare, o să-mi fac și eu o pasăre d-asta,
I-am spus eu într-o vară, eram mai mic și se uita la mine și mi-a zis:
Bă, mai bine zboară!