Dunăre, potecă lină, hei hei, dorule
De dor inima mi-e plină, măi măi, dorule
Ah, pe-ntinsul tău, la vale, ah, dorule
Și-a tăiat bădița cale, ah, dorule!
Dunăre, pe valuri line, măi măi, dorule
Badea de departe-mi vine, măi măi, dorule
Trece apa ta pe lună, măi dorule,
Cu pescarii împreună, măi măi, dorule!
Dinspre deltă vântu- bate, măi măi, dorule
Vino, bade, de departe! , măi măi, dorule
Peste ape înspumate, vino, măi bădiță, măi
Printre sălcii aplecate, vino, măi bădiță, măi.
Treci, bădiță, Dunăre, măi măi, dorule
Lângă mal te-oi aștepta, măi măi, dorule
Să fim, bade, mai aproape, vino, măi bădiță, măi
Cum sunt nuferii pe ape, vino, măi bădiță, măi
Să fim, bade, mai aproape, vino, măi bădiță, măi
Cum sunt nuferii pe ape, vino, măi bădiță, măi
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei fete pentru bădița ei, care vine de departe. Dunărea devine un simbol al legăturii și al așteptării, iar natura înconjurătoare amplifică sentimentul de melancolie și speranță.