Cât este lumea de lată,
Măi bădiță, măi Gheorghiță,
Dorul meu aleargă roată,
Măi Gheorghiță, măi,
Și se duce și se-ntoarce,
Măi bădiță, măi Gheorghiță,
N-am hodină, n-am ce-i face,
Măi, Gheorghiță, măi,
Nici nu bea, nici nu mănâncă,
Măi, dragă Gheorghiță,
Nici nu vrea ca să se ducă,
Măi, dragă Gheorghiță.
Frunzuță de lămâiță,
Măi Gheorghiță, măi bădiță,
Frumușel mai ești, bădiță,
Măi, bădiță, măi,
Cu ochii ca stelele,
Măi Gheorghiță, măi bădiță,
Și gura ca florile,
Măi, Gheorghiță, măi,
Treci pădurea-n sat la mine,
Măi, bade Gheorghiță,
Să-mi treacă dorul de tine,
Măi, bade Gheorghiță.
Eu, mândruț-aș trece munții,
Mândruliță Măriuță,
Numai să te prind drăguță,
Măriuța mea,
Aș trece munții de piatră
Măriuță mândruliță,
Numai să te văd o dată,
Măriuța mea,
Să-ți sărut gurița dulce,
Dragă Măriuță,
De la tine nu m-aș duce,
Dragă Măriuță.
Spune, Măriuța mea,
Mândruliță Măriuță,
Înghețată-i Moldova,
Măriuța mea,
Ca să pot trece pe ea,
Măriuță mândruliță,
Cu doi cai alăturea,
Mândrulița mea,
Unu-i negru ca și corbul,
Dragă Măriuță,
Aleargă să-mi treacă dorul,
Dragă Măriuță,
Altu-i roșu ca focul,
Dragă Măriuță,
Și-mi caută norocul,
Dragă Măriuță.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei persoane pentru persoana iubită, evidențiind frumusețea acesteia și dorința de a o revedea. Natura este folosită ca metaforă pentru intensitatea sentimentelor și obstacolele pe care îndrăgostitul le-ar depăși pentru a fi alături de persoana iubită.