Stefania Rares – De Necaz Mă Duc în Lume

De necaz mă duc în lume,
Necazul vine cu mine,
De necaz mă duc de-acasă,
Dar necazul nu mă lasă,
Eu îi spun: „Fugi de la mine!”,
El se-așează și mai bine.
Seara când vreau să mă culc
Necazu-i în pat de mult,
Îl gonesc să pot să dorm,
Nu mă lasă nici să mor,
Du-te, necaz, pe pustii,
De om bun să nu mai știi!.
Fugi, necazule, departe,
Unde vântul nu mai bate,
Unde vântul nu mai bate,
Nici pasărea nu străbate,
Unde nu cresc florile
Să uit supărările.
Aș pleca, m-aș duce-n crâng
De gânduri rele să uit,
Numai codrul și iarba
Îmi alină inima,
Codrul și frunza de tei,
Iarba cu mirosul ei,
Cu cântat de păsărele
Și miros de viorele.