Foaie verde, nucă seacă,
Cântă cucul sus pe cracă,
Mult mi-e drag a-l asculta
Că mi-e ruptă inima.
Mi-i drag al cucului glas
Că mi-i suflețelul ars,
Cucule, cântecul tău
Potolește dorul meu.
De-ar fi cucul voinicel
L-aș lua de bărbățel,
Cămeșă de in i-aș toarce
Și l-aș purta cum îmi place.
De-aș trăi ca plopu-n vale
N-aș mai ști de-atâta jale,
Dar trăiesc ca plopu-n coastă,
Mi-e dor de dragostea noastră.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și năzuința către o dragoste idealizată, personificată de cuc. Natura devine un cadru al acestei melancolii, iar cântecul cucului aduce alinare, dar și amintește de jalea persistentă.
