Cât îi Bistrița de mare,
Verde, trei mărare,
Numai două valuri are,
Verde, trei mărare,
Două valuri și-o cărare,
Verde, trei mărare,
Să treacă badea călare,
Verde, trei mărare.
Foicică, iarbă mare,
Verde, trei mărare,
Mi s-au făcut ochii floare,
Verde, trei mărare,
Tot uitându-mă la vale,
Verde, trei mărare,
Să-l văd pe badea călare,
Verde, trei mărare.
Și-l zării departe-n zare,
Verde, trei migdale,
Pe murguțul lui călare,
Frunză, trei migdale,
Tăia valurile-n două,
Verde, strop de rouă,
Grăbea la mândra cea nouă,
Verde, strop de rouă.
De-ar veni badea pe ape,
Verde, trei mușcate,
De dorul lui să mă scape,
Verde, trei mușcate,
Și să-l poarte plutele,
Verde, murele,
Să-l sărute mândrele,
Verde, murele.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul unei fete pentru badea ei, care călătorește călare. Ea își imaginează venirea lui pe ape, fiind purtat de plute, și tânjește să fie scăpată de dor.