Cu grijă, ca pe-o floare,
Măicuța m-a crescut;
La câmp ca și pe mare,
La multe-s priceput.
Și când veneam acasă
Cu carul încărcat,
Făceam să intre boala,
În fetele din sat.
Când am plecat pe mare,
Măicuța mea plângea;
Și suspina cu jale
Că nu mă mai vedea..
Atunci a mea mândruță
Ce m-aștepta-n pridvor,
Mi-a spus: „Să știi, bădiță,
Te-aștept cu drag și dor!”
Iar eu am scos inelul
Și-n deget i l-am pus,
Cu dor am sărutat-o
Și pe vapor m-am dus..
De-atunci, din zarea largă,
Cu fiecare val,
Trimit spre fata-mi dragă,
Un dor aprins la mal..
E doru’ ce m-apasă,
De tot ce am lăsat..
Doru’ de-ai mei de-acasă,
De mândruța din sat!…
Sensul versurilor
Un tânăr pleacă pe mare, lăsând în urmă mama și iubita. Cântecul exprimă dorul profund față de cei dragi și locurile natale, accentuând sentimentul de apăsare și melancolie.