Te cunosc, ești frunză de ceai, într-o ceașcă de cafea.
Te știu, ești o boabă de mazăre într-un bec fără lumină.
Te amintesc, ești o bucată de fildeș într-o cameră de copii.
Și te simt, ești o boboană coaptă într-un cireș de lângă un măr.
Nu te cunosc, ești un sâmbure într-o ceașcă de cafea.
Nu te știu, ești o bucată de streașină într-o casă fără cuib la fereastră.
Nu te amintesc, ești o coajă de măr într-un paner plin de cozi de cireșe.
Și nu te simt, pentru că nu mă atingi.
Te-aș cunoaște, dacă ai fi miros de ceai într-o ceașcă de cafea,
Te-aș ști, dacă ai fi un fum atunci când m-ai înconjura.
Te-aș aminti, dacă ai fi copil, atunci când te vei juca.
Te-aș simți, dacă te-ai sui în pom cu mine și am mânca.
Te-am cunoscut, dacă ai fost o cameră goală.
Te-am știut, dacă ai fost un bec aprins.
Te-am amintit, dacă te-ai jucat.
Te-am simțit, pentru că tu m-ai stins.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de nostalgie și pierdere, folosind metafore subtile pentru a descrie o relație distanțată sau o amintire vagă. Naratorul își amintește de o conexiune care nu mai există, simțind o lipsă profundă.