Au fost odată trei secerătoare
Ce se iveau din lanuri pân-la brâu —
Trei flori ce-acum se deschideau la soare,
Acum piereau în aurul din grâu..
Au fost odată trei secerătoare..
Înșiră-te frumos, mărgăritare!.
Și iată că, adus de întâmplare,
Trecea un fiu de împărat în sus,
Și-a zis atuncea fata cea mai mare:
, , De m-ar lua pe mine-aș fi în stare
Ca să-i îmbrac palatul cu un fus..”
Înșiră-te frumos, mărgăritare!.
Și-a zis atunci copila mijlocie,
Străfulgerând cu secera, pripită:
, , De m-ar lua pe mine de soție,
Eu i-aș hrăni palatul cu o pită..”
Dar el privi la ea cu nepăsare.
Înșiră-te frumos, mărgăritare!.
Și dintre spice-a zis a treia floare:
, , De m-ar lua pe mine, eu i-aș face
Doi feți cu plete de-aur lucitoare..”
Stă dus feciorul de-mpărat și tace,
Și-a treia zi la curte-i nuntă mare..
Înșiră-te frumos, mărgăritare!.
Dar când a fost să nască-mpărăteasa,
Plecă-mpăratul plin de grea-ntristare,
Și o țigancă singură rămas-a
Ca s-o-ngrijească-n ceasul de-ncercare..
Că s-au sculat vrăjmași cu oaste mare..
Înșiră-te frumos, mărgăritare!.
Iar când se-ntoarse-acasă împăratul,
Dorit să vadă cum îi sunt feciorii,
Găsi doi pui de lup — râdea palatul,
Și clătinau din cap diregătorii..
Și-mpărăteasa — ajunsese cersetoare..
Înșiră-te frumos, mărgăritare!.
Și s-a făcut țiganca-mpărăteasă,
Iar cei doi frați, uciși de ea cu ură,
În locu-acela unde-i îngropase,
Doi dafini auriți se prefăcură..
Când i-a văzut, a prins-o spaimă mare..
Înșiră-te frumos, mărgăritare!.
Și-a dat poruncă scorpia să-i taie,
Și ea cu mâna ei pe foc i-a pus,
Dar fără veste-atunci din vâlvătaie
Zburară două scânteioare-n sus
Și au căzut pe-un țărm de apă mare..
Înșiră-te frumos, mărgăritare!.
Și Dumnezeu cel bun și mare dete
Din cele două mândre scânteioare
Să fim iar feți cu daurite plete,
Și să venim aici la șezătoare,
Să spunem trista noastră întâmplare,
Înșiră-te frumos, mărgăritare!.
.. Plângea cu hohot biata-mpărăteasă
Într-un ungher, cum asculta acestea,
Iar împăratul crunt se-ntunecase
Înțelegând ce rost avea povestea,
Pe când țiganca se făcea ca varul..
Și singur se-nșira mărgăritarul!
Sensul versurilor
O baladă despre trădare și transformare. O împărăteasă este înlocuită de o țigancă, iar fiii ei sunt transformați în dafini, apoi în scântei, pentru a spune povestea nedreptății.