Salută zdrăngănind din strune,
Bătând cadența din picior,
Și cântă, legănându-și capul,
Cobzarul, mândru cerșetor.
Iar după datina străbună
Când îi întinzi paharul plin,
El nu bea până ce închină
Și varsă jos un strop de vin.
Cobzarule, de-ai ști cât farmec
Și voie bună răspândești
Cu zvonul cântecelor tale
În inimile românești!
Noi toți suntem așa de tineri,
Că am putea să-ți fim nepoți.
Dar când ne zici bătrâna doină
Ești cel mai tânăr dintre toți!
Sensul versurilor
Piesa celebrează figura cobzarului, un simbol al tradiției și al muzicii populare românești. Versurile exprimă admirația pentru farmecul și voia bună pe care acesta le răspândește, amintind ascultătorilor de tinerețe și de valorile strămoșești.