Te înalță cu-un zâmbet sau un simplu gest
Și te lasă când nici nu te-aștepți
Îți promite o lume și un cerc infinit
Și te-nchide în 4 pereți.
Ah, femeia, femeia,
Ce-adânc mister nu poți nicicând să-l dezlegi
Totuși de bunăvoie ca un nebun
În lanțurile-i singur te legi
O dorești, o visezi și o cauți
Și apoi într-o zi, dimineața te trezești robul ei
Pentru-o viață, dar nu poți trăi fără ea.
Te coboară în abis, însă te crezi în rai
Te îmbie cu genele ei lungi
Îi spui „nu”, dar atunci când te cheamă
La ea te grăbești, i te grăbești să ajungi.
Ah, femeia, femeia,
Ce-adânc mister nu poți nicicând să-l dezlegi
Totuși de bunăvoie ca un nebun
În lanțurile-i singur te legi
O dorești, o visezi și o cauți
Și apoi într-o zi, dimineața te trezești robul ei
Pentru-o viață, dar nu poți trăi fără ea.
Ah, femeia, femeia,
Ce-adânc mister
Și apoi într-o zi, dimineața.
Ah, femeia, femeia,
Ce-adânc mister nu poți nicicând să-l dezlegi
Totuși de bunăvoie ca un nebun
În lanțurile-i singur te legi
O dorești, o visezi și o cauți
Și apoi într-o zi, dimineața te trezești robul ei
Pentru-o viață, dar nu poți trăi fără ea.
Sensul versurilor
Cântecul descrie natura complexă și contradictorie a femeii, văzută ca o sursă de inspirație și de captivitate. Vorbește despre atracția irezistibilă și despre paradoxul de a fi robit, dar incapabil să trăiești fără ea.