Lasă-mă să vin acasă
după fuga mea nebună,
de cât dor mai vechi m-apasă,
de cât dor mai nou te-mbună.
Știu că-i mult să tragi zăvorul
și să rupi în două timpul,
dar m-a prins din urmă dorul
pe când colindam Olimpul.
Spune-mi vorbe cât de rele,
dar în gând deschide poarta
celui frânt de doruri grele
și-mpăcat măcar cu soarta.
Lasă-mă să-ți cad la ușă
după-ntoarcerea din fire,
cu o mână de cenușă
și cu alta de iubire.
Nu, n-aș vrea să mor,
să mor de-atâta dor,
de dorul tău, de dor.
Ce-o să facem până-n vară
cu povestile din noi
care nu prea ies pe-afară
fără șirul de cocori.
Vin și pleacă fără veste
și tot lasă-n urmă lor
câte-o sinceră poveste
cuibărită-n câte-un nor.
Spune-mi vorbe cât de rele,
dar în gând deschide poarta
celui frânt de doruri grele
și-mpăcat măcar cu soarta.
Lasă-mă să-ți cad la ușă
după-ntoarcerea din fire,
cu o mână de cenușă
și cu alta de iubire.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a se întoarce la persoana iubită după o perioadă de rătăcire. Vorbitorul își recunoaște greșelile și imploră iertare, oferind iubire în schimbul acceptării.