Noaptea își plânge stelele în ochii tăi
Luna doarme și ea pe sânii tăi
Și e liniște acum, nu se aude nimic
Numai vântul desculță lovește un pic
Pe copacii din mine
Pe marea din tine
În brațe te țin și e bine
Dar ochii îi deschid în cameră
Sunt și mi-e frig
Poezia s-a spart în o mie de cioburi
Și strig:
Refren 1
Cumpăr vise frumoase, cât pot de mult
Care țin cinci minute, și-apoi se duc
Poet vagabond, mă învelesc în cuvânt
Nu mai știu ce vreau, cine sunt.
Refren 2
Și alerg din poartă-n poartă
Cumpăr vise și flori, și dacă mă vezi
Pe stradă, dă-mi un vis
În culori (X 2 ori).
O fată frumoasă îmi vinde un vis
cât un ciob
Și pe el vrea mașină și casă,
Ma crede un orb
O altă fată îmi vinde un vis de argint
Dar factura e mare
Și-mi vine să strig
Dă-mi vise frumoase, nu vreau prostii, însă lumea e așa cum o știi
Și-atunci fără vis pe-o hârtie te desenez
Acum te văd fericit, sunt și zâmbesc.
Refren 1
Cumpăr vise frumoase, cât pot de mult
Care țin cinci minute, și-apoi se duc
Poet vagabond, mă învelesc în cuvânt
Nu mai știu ce vreau, cine sunt.
Refren 2
Și alerg din poartă-n poartă
Cumpăr vise și flori, și dacă mă vezi
Pe stradă, dă-mi un vis
În culori (2 ori)
Sensul versurilor
Piesa explorează tema deziluziei și a căutării de frumos într-o lume imperfectă. Protagonistul caută vise, dar se confruntă cu realitatea dură și cu prețul acestora, găsind consolare doar în creație.