Ce-avem noi, e o problemă de comunicare.
Nu-ți sună nimic cunoscut?! Vezi c-ai un apel în așteptare.
Degeaba te gândești la trecut, deja ți-am zis că mă doare
Și să nu crezi pentru o clipă că ce se întâmplă e la întâmplare.
Să te uit? Am încercat aproape toate rețetele
Oricât încerc să mă mint, nu pot să te șterg cu buretele
Și dau vina pe alții, da’ știu că de fapt problema e la mine
Poate că d-aia fac asta și poate c-așa e mai bine.
Toate astea duc într-un punct, dar nu marchează sfârșitu’
Piesa asta-i prea întunecată, poți s-o asculți cu chibritu’.
Încerc să merg mai departe, dar parcă alerg pe loc ca la cardio
Eu mă gândesc la tine heavy rotation, ești hit-ul meu de la radio.
Doar o amintire veche care îmi ține de veghe
Și îmi suflă la ureche când noi doi o să fim suflete pereche. x2
Ca orice lucru bun, n-a fost menit să dureze.
Ai rămas prizonier în gânduri și nimeni să te salveze.
Păcat că tot ce crezi tu despre mine sunt doar ipoteze
Și că-ntr-o zi o să te prinzi, mult prea târziu să mai conteze.
Să-mi fie învățătură de minte, credeam că eu-s egoistul
Dar văd că mi-ai luat-o înainte.
Sunt pe marginea prăpastiei, te rog mult să stai departe
Pur și simplu-a ta prezență știu c-o să mă dea pe spate.
Cine pe cine minte, cine n-a vrut să rămână?!
Mă găsești exact unde m-ai lăsat, între pustiu și furtună.
Unde ți-am zis că trecem peste orice dacă ne ținem de mână
Și-o să fim suflete pereche după o viață împreună.
Doar o amintire veche care îmi ține de veghe
Și îmi suflă la ureche când noi doi o să fim suflete pereche. x2
Pot s-o țin așa până mâine, ești muza mea preferată,
Oricât de departe te-ai duce, știi că n-o să scap niciodată.
Dacă-mi trimiti fericirea-napoi sau cel puțin o bucată,
Promit că nu mai zic de tine, jur că-i ultima dată.
Cea mai clasică poveste, toți o știu pe de rost,
Nu mă uit înapoi după ce-am plecat, dar nici n-am uitat ce a fost.
Am bricheta la mine, nu cred că mai are vreun rost
Să reaprindem flacăra speranței, după ce ai ars-o prost.
Vezi tu, eu pun un preț pe cuvinte
Nu valorează cât crezi, nici nu îți trece prin minte.
Asta a fost un test de rezistență și tu l-ai trecut cu brio,
Aș vrea să-ți spun „La revedere!”, din păcate e „Adio!”.
Doar o amintire veche care îmi ține de veghe
Și îmi suflă la ureche când noi doi o să fim suflete pereche. x2
Ca noi doi, o să fim suflete pereche.
Doar o amintire veche care îmi ține de veghe
Și îmi suflă la ureche când noi doi o să fim suflete pereche.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre o relație destrămată și despre amintirile care persistă. Naratorul reflectă asupra problemelor de comunicare, a regretelor și a imposibilității de a uita persoana iubită, acceptând în final despărțirea.