În tumultul Universurilor paralele,
se sparg spațiile și visele Lui Dumnezeu,
asemenea paharelor la petrecerile bahice,
ca să înlăture ghinionul.
Dimensiuni pe care mintea nu le poate concepe,
joacă la ruleta norocului,
propriul nostru Destin.
Faceri și desfaceri,
cunoașteri și necunoașteri,
vieți și morți,
toate se regăsesc pe taraba părăsită a Creației,
care nu-și mai poate plăti datoriile Destinului,
oricât de multe suferințe și deziluzii ar aduna.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea universurilor paralele și a destinului, sugerând că Creația însăși se luptă cu datoriile destinului, adunând suferințe și deziluzii. Versurile transmit un sentiment de melancolie și reflecție asupra efemerității vieții și a complexității existenței.