Sorin Cerin – Steaua Căzătoare a Iubirii

Plouă,
cu zări de plumb,
pe urmele zâmbetelor descompuse,
din sângele amintirilor,
ce îmi vopsesc,
cu pensula regretelor,
pereții goi,
ai apusurilor singurătății,
ce se înalță din privirea ta,
pierdută,
în care-mi mistui visele,
acum,
legate la ochii de cer,
ai durerii,
ce rătăcește disperată,
prin venele tăiate,
ale celor din urmă,
cimitire de cuvinte,
pe care ni le-am rostit,
și-n care ne-am înmormântat,
ultimele eternități de clipe,
prin care am trecut împreună,
admirând fără voia noastră,
steaua căzătoare,
a iubirii,
cum se destramă,
pe orizontul nimănui.
Ziduri masive de contradicții,
ne strivesc aripile timpului,
ce s-au prăbușit odată cu noi,
pe furtuna orgoliilor,
lăsându-ne să alunecăm,
în depărtările oceanelor,
fără de întoarcere,
ale florilor de lacrimi,
pe care naufragiem,
în prezent,
la bordul corăbiei singurătății,
fără o țintă anume,
spre satisfacția,
iluziilor vieții și morții,
ce ne bântuie ridurile privirilor,
cu valurile amenințătoare,
ale non-sensurilor existenței,
despre care abia acum,
am înțeles cine anume sunt,
dar în zadar.