Nori de cuvinte,
rătăcite pe cerul speranțelor,
tot mai întunecoase și reci,
încep să-și verse,
lacrimile ploilor de înțelesuri,
tot mai înveșmântate,
în plumbul cenușiu al singurătății,
ce calcă apăsat,
peste orizonturile nostalgiilor,
strivindu-le inimile de vânt,
aducătoare de furtuni viselor,
pentru a fi înlocuite,
cu privirile reci de ciment,
ale statuilor unor promisiuni,
de a fi împreună,
neonorate vreodată.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de dezamăgire și singurătate, cauzate de promisiuni nerespectate. Metaforele ploilor de înțelesuri și a privirilor reci de ciment sugerează o pierdere a speranței și o transformare a viselor în realități dure.