Așteptări resemnate,
ninge cu suspine,
peste părul descâlcit al clipelor,
unei lumânări de speranțe topite,
după inimile de vânt,
care le spulberă,
rugina amintirilor,
așezată pe sfeșnicele regăsirilor,
vechilor cimitire de cuvinte,
ce par a se așeza fără sfârșit,
pe zidurile reci și masive,
ale disperării,
coborâtă din zorii singurătății,
la ferestrele destinului,
pe ale căror pervazuri,
așezăm de fiecare dată,
grâul privirilor încolțite,
de teama,
de a nu rămâne și de acum înainte,
aceleași statui vivante,
care sunt obligate,
să joace la nesfârșit,
același rol,
al durerii.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de resemnare și disperare în fața destinului, marcată de singurătate și durere persistentă. Vorbitorul se simte captiv într-un rol al suferinței, incapabil să scape de trecut și de teama de a rămâne blocat în aceeași stare.