Orizonturi apăsătoare și pustii,
strivesc stolurile de Cuvinte,
căzute în genunchii Mesajelor,
tot mai indiferente și reci,
pe care Toamna Ochilor pierduți,
ai Norilor din Priviri,
ni le trimite,
la ora Întâlnirii,
Singurătății,
cu noi înșine,
care am înțeles,
în cele din urmă,
că nu mai știm Calea,
de a ne reîntoarce,
către Eternitatea Clipei,
în care ne hrăneam,
umai cu Iubire.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de singurătate și regret, reflectând asupra pierderii conexiunii cu sinele și cu iubirea. Mesajele indiferente ale lumii exterioare accentuează sentimentul de izolare și dorința de a se întoarce la o stare de puritate și afecțiune.