Oricât aș dori să închid definitiv,
Porțile de Foc,
ale Disperării,
la spatele Umbrelor Iubirii noastre,
tot vor răzbate noi Flăcări de Întrebări,
care să ne mistuie Sentimentele,
cu Depărtările din ce în ce mai mari,
dintre noi înșine,
și Cimitirele de Cuvinte,
pe care le folosim,
să umplem locul gol al Privirilor,
ce cad mereu,
în Prăpastiile Durerii,
în care ni s-au aruncat Visele,
ce nu mai puteau suporta,
Goliciunea Zilelor,
care ne făceau semne obscene,
să le urmăm,
transformându-ne,
în Lacrimi de Disperare,
prelinse pe fața Bordelurilor,
de Întâmplări Neîntâmplătoare,
ale Timpului,
căruia i-am fi dat orice,
să nu mai apară,
în Calea noastră,
Niciodată.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente profunde de disperare și durere cauzate de pierderea iubirii și de golul interior. Vorbitorul se simte copleșit de amintiri și de imposibilitatea de a scăpa de suferință, transformându-se în lacrimi de disperare.