Amintiri înghețate,
încremenesc,
Viitorul gândurilor,
într-un dans nebun,
al zilelor fără adăpost,
în care ne-am adâncit,
Speranțele tot mai pustii,
ale viselor,
ce-au ajuns,
năruite și triste,
la tălpile iubirii,
purtată pe umerii,
tot mai vlăguiți,
ai compromisurilor,
cu noi înșine,
după ce au traversat,
deșerturile absurdului,
acestei lumi a disperării,
crezând că vor învinge.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de deznădejde și deziluzie, unde speranțele și visele se năruie în fața realității absurde și a compromisurilor. Este o călătorie printr-un deșert emoțional, unde iubirea și credința sunt purtate cu greu.