Zidurile reci și insalubre,
pe care ni se sprijină,
Non-sensurile existenței,
au început să se surpe,
în privirile descompuse,
ale amintirilor,
care ne-au desfășurat,
înaintea ochilor de cer ai viselor,
Deșertul nemărginit,
al amneziilor,
din care suntem forțați,
de către iluziile fericirii,
să ne clădim castele de nisip,
unde să poată locui,
zilele fără adăpost,
predestinate nouă.
Sensul versurilor
Piesa explorează fragilitatea existenței și modul în care iluziile fericirii ne constrâng să construim realități efemere pe fundamentele amintirilor pierdute. Este o meditație asupra condiției umane, marcată de trecerea timpului și de inevitabila uitare.