Ceruri pătate,
pe fețele de mese ale Pustiurilor,
cu Amintiri,
inse pe notele de plată,
scrise de Timp,
propriilor noastre Clipe,
pe care ne ținem și azi,
Coatele Destinului,
ce nu vrea să părăsească nici acum,
Masa Disperării,
la care ne-am așezat,
în crâșma rău famată,
și plină de fumul înecăcios,
al Sentimentelor,
Absurdului unei Lumi,
în valurile căreia,
am fost înecați,
cu îndeajuns de multă Durere,
încât să nu mai putem respira vreodată,
aerul curat al unei Iubiri.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de melancolie profundă și disperare, legată de amintiri dureroase și sentimentul de a fi copleșit de destin. Vorbește despre pierderea speranței și incapacitatea de a mai simți bucuria iubirii.