Frunză verde de trifoi,
De când îs n-am fost la voi
Și nici amu n-aș fi venit,
Dar mireasa m-o poftit
Să cotilim casa de uns
Că de-aceea m-o adus,
Să spălăm, să văruim
Zestrea să o pregătim
Că zestrea noastră-i aleasă
Ca lunca cu frunză deasă,
Îi aleasă și-i de frunte
Ca lunca cu frunze multe.
Cântă-ți fată cântecul
Cât mai ești la taică-tu,
Cântă și ti-i bucura
Cât mai ești la maică-ta
Că dacă ti-i mărita
A cânta nu-i cuteza
Că din zori pân’ ce-a-nsera
Îi ședea cu soacră-ta
Că-n tindă e socră-tu,
Pe-afară bărbată-tu,
Nu mai ești la maică-ta
Cum ți-i face-așa-i mânca.
Miresuică nu ți-i jele
Că nu-i mai purta mărgele,
Nici hurmuz, nici busuioc,
Nu te-i mai duce la joc
Că de-ai ști cum îi cu bărbat
N-ai sili la măritat
Că mila de la bărbat
Îi ca frunza de nuc uscat,
Rămas-bun dragă mămuță
Că te-am slujit de micuță
Și flămândă, și desculță
Pentru șapte perinuțe.
Miresuică frumușică
Hai și joacă o țârucă
Nu mai sta posomorâtă
C-ești gătită pentru nuntă,
Să bătem bine-n podele
Că nu-s păpușoi pe ele
Că mirele n-o săpat
Tot după mireas-o stat,
Mireasa cu care joc
Deie-i Dumnezeu noroc
Cât sămânță-n busuioc
Și fâneață-ntr-un polog
Că eu când am mireasă
Dumnezeu n-o fost acasă,
Când m-am dus la cununie
Dumnezeu n-o vrut să știe.
Sensul versurilor
Cântecul descrie pregătirile pentru nuntă și inevitabila despărțire a miresei de familie. Exprimă regretul și melancolia asociate cu părăsirea casei părintești și anticiparea unei vieți noi, dar posibil dificile, alături de soț și soacră.
