– Fata mamii, mai zi-mi, mai zi-mi iară
Doina care-ai zis, ai zis-o aseară!
– Știe focu’ ce-am mai zis
Că n-am mai putut de plâns
De singură ce-am ajuns.
C-am fost tare ca stejarul
M-o mâncat jelea și-amarul
Departe-i casa și neamul.
Și-am zis să mă duc, să mă duc noaptea
Să mă întâlnesc, să mă cu moartea,
Moartea când i-am povestit
Mi-o-ntors spatele-o fugit,
Stai, tu, slută, și mă ascultă
Poate ai milă mai multă
C-am rămas singură-n lume
Și n-am dorul cui i-l spune,
Te rog, harcă, să mă iei,
Scapă-mă de oameni răi,
Ori pe mine nu mă vrei?
– Oi fi eu, oi fi slută și harcă,
Dar tu porți, tu porți amarul-n cârcă,
Poartă-l încă mult și bine
C-am pe alții pan’ la tine.
Și-oi veni când ți-a fi dat
De te jelui tot satul
De la un capăt la altul
Și de-alungul și de-a latul!
– Singurică-s, singurea
Ca frunza-n pom toamna când pică bruma pe ea,
Așa eu mă chinuiesc,
Nici nu mor, nici nu trăiesc!
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul profund de singurătate și disperare al unei persoane care se simte abandonată și chinuită de soartă. Ea imploră moartea să o ia, dar chiar și moartea o respinge, lăsând-o într-o stare de chin continuu.