Frunză bătută de vânt,
Scripcă, cine te-o scornit
I-a fost suflețelul fript
Că pe strune tu-ți verși focul
Și eu nu îmi găsesc locul,
Nici locul și nici norocul,
Brădănaș crescut pe culme
Tu-ți pui sufletul pe strune
Ca să-nveselești o lume.
Eu când mă pornesc la joc
Îmi pun flori de busuioc
Să-mi poarte-n lume noroc,
Joc din zori pân’ s-o-nsera
Pân’ pământul s-o crăpa
Și nici atunci nu m-oi lăsa.
Când în horă ne prindem
Norii de pe cer se tem
Și se sparg ca-ntr-un blestem.
Faceți loc, că la mijloc
Acolo-mi place să joc
Și de voi nu prea am loc,
Joc și strig pe voia mea
N-are gura, cânt-așa
Când nu-i scripc-alăturea,
Că de-aceea-s femeie
Gura multă să nu steie’
După scripcă să se ieie’,
Multe-am zis și-am suguit,
Am jucat că mi-o priit
Și-am strigat câte-am știut!
Sensul versurilor
Piesa exprimă bucuria de a dansa și de a se conecta cu tradițiile. Scripca este personificată ca o sursă de inspirație și energie, iar dansul este văzut ca o modalitate de a depăși greutățile și de a aduce bucurie în lume.