Măi bădiță,
Șapte mândre-ți țin cărarea
Când vii de la lucru seara
Obrăjorii-ți ard ca para,
Spune drept,
Spune-mi unde-ai rătăcit
În ce casă-ai poposit
Și cu cine-ai șuguit.
Mândruliță,
M-o prins noaptea în pădure
Că-i dat omului să-ndure
Când se duce de pe mure.
Bade, hăi,
Murele s-o cam gătit,
Ori ai stat și le-ai sădit
Toată noaptea le-ai păzit.
Mândruleană,
Murele sunt ochii tăi
Foc și pară-ntre flăcăi
Și de ciudă la cei răi,
Of, mândruță,
Dorul lor m-or rătăcit
Unde-i drumul mai cotit,
Muntele mai tăinuit,
Și-am umblat prin multe văi
Cu gândul la ochii tăi.
Sensul versurilor
O discuție jucăușă între doi iubiți, unde ea îl suspectează de infidelitate, iar el încearcă să se disculpe dând vina pe natura și pe dorul de ochii ei. Versurile sunt pline de metafore și subînțelesuri, tipice folclorului românesc.