Doamne, mult îi până mâine,
Dar într-un an de zile,
Cine știe ce-a mai fi
Dintre noi câți om trăi.
Lucră omul până pică,
Când moare nu ia nimica,
Doar vreo două scândurele
Cu vreo trei cuiuțe-n ele.
Nu te bucura, mai frate
C-ai averi și c-ai de toate,
C-a veni harca-ntr-o noapte
Și rămân de tine toate.
Că de s-ar plăti cu bani
S-ar trăi sute de ani,
Dar moartea nu vrea nimica
Numai sufletul și-atâta,
Nu-i trebuie averea lui,
Numai viața omului.
Refren: Of, ce amar duc
Ca frunza-n nuc!
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre efemeritatea vieții și inutilitatea acumulării de averi materiale, deoarece moartea este inevitabilă și nu poate fi amânată cu bani. Singurul lucru pe care moartea îl ia este sufletul, lăsând în urmă toate bunurile materiale.