Frunzuliță trei smicele,
Plânge inimuța-n jele,
Eu îi zic ca să mai tacă,
Ea în lacrimi se îneacă,
Plângi cât vrei, dar plângi acasă,
Da-ntre oameni fii voioasă.
Jele lume, cui îi jele,
Jele-i inimuții mele,
Că nu trece nicio noapte
Făr-a mă ruga de moarte,
Nicio seară, niciun ceas
Fără lacrimi și necaz.
Dacă n-am noroc și bine
Nu mă mai judece nime’,
Că singură mă frământ
Ca frunza galbenă-n vânt,
Mă usuc, mă veștejesc
Ca iarba când o cosesc.
Norocul ce l-am avut
S-o dus și n-o mai venit,
Când s-o dus mi-o părut șagă
Crezând c-a veni degrabă,
Dac-ar fi și-ar veni
Tânără nu m-ar găsi,
M-ar găsi mult prea bătrână
Nu mai i-oi face din mână.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă și sentimentul de pierdere a norocului. Vorbitorul se confruntă cu suferința, lacrimi și ghinion, tânjind după o viață mai bună și chiar implorând moartea ca eliberare.